Garnituri de friptura (rosii à la provençale si cartofi in robe de champs)

Cred ca fiecare dintre voi are o garnitura de legume la friptura preferata : piure, ciuperci, cartofi prajiti, legume in sos, s.a.m.d.
Cele doua retete foarte simple de mai jos sunt preferatele mele :
- rosiile "à la provençale" imi plac pentru ca se realizeaza foarte usor si se potrivesc la orice friptura. In plus, chiar daca sunt destul de dietetice, pesmetul si usturoiul imi dau o senzatie de satietate.
- cartofii in "robe de champs" sau de "chambre" mi-au atras atentia prin denumirea lor. Ce cartofi pot sa fie aceia care se servesc in "rochia campurilor" sau "in capot de casa" ??? Modul de gatire (fierti si apoi pusi la cuptor) da un gust excelent cartofilor. Din nou, se foloseste foarte putin ulei, deci putine calorii!

Rosii à la provençale

Ingrediente :
6 rosii
2 felii de paine uscata (sau pesmet)
2 linguri de patrunjel uscat sau verde taiat marunt
2 catei de usturoi
sare
ulei de masline sau de floarea soarelui
Preparare :
Taiati rosiile in doua parti si scoateti samburii cu ajutorul unei lingurite.
Presarati sare si puneti-le intr-o tava.

Faramitati in bucati mici pâinea prajita si amestecati-o cu usturoiul pisat si patrunjelul taiat fin.
Umpleti rosiile cu acest amestec.

Adaugati putina apa in tava. Stropiti rosiile cu putin ulei.
Puneti tava la cuptor la 180°C timp de 30 de minute.

Rosiile se pot pastra la frigider timp de 4-5 zile.

Cartofi in "robe de champs"

Ingrediente :
cartofi
sare
ulei de masline
Preparare :
Spalati cartofii foarte bine.

Puneti cartofii la fiert. Lasati-i sa fiarba timp de 5 minute dupa primul clocot.
Scoateti cartofii pe o tava. Impungeti cartofii usor cu ajutorul unui cutit. Presarati sare si ulei de masline.
Puneti cartofii la cuptor la 180°C timp de 30 de minute.

Eu am servit aceste garnituri la o friptura de porc.
Pofta buna !

Comentarii

FLIK-FLAK a spus…
Foarte , foarte bune rosiile. Eu aveam o retinere pentru ele coapte pt ca ma gandeam ca se molesesc. Am pus deasupra dupa amestecul din reteta cateva cubulete de mozzarela.
EXCELENTE!!!!!!