Victoria

Imi aduc aminte de dulceata ei de cirese amare. Si de checul pufos si bun, cu aroma de portocale si glazura de caise. Si de Luis.
O vizitam in fiecare duminica. Ma pregateam ca de sarbatoare, bateam incet la usa grea, strabateam coridorul lung de casa veche, atingeam cu varful degetelor fata de masa alba, apretata, ma asezam la masa asteptand. Avea o voce calda, venita din departari. Renastea, povestind...
Imi vorbea de Luis, o dragoste mare, infinita, .
Il cunoscuse pe 12 septembrie, ziua Armistitiului. Cand nu mai astepta nimic de la viata. Ii murisera parintii, fratii erau departe, vroia sfarsitul razboiului, vroia sa se opreasca din mers, sa se aseze pe pamant si sa moara.
S-au intalnit pe Calea Victoriei, undeva in apropiere de Cec. Ani dupa aceea, o data pe luna, lua tramvaiul pana in apropiere, se aseza pe un scaun langa scarile Muzeului, pleca cu gandul in timp, inchidea ochii aducandu-si aminte de acea fericire.
S-au iubit trei zile, apoi el a plecat acasa, la sotie. Nu i-a cerut sa ramana, nu i-a promis ca revine. Timpurile erau grele pentru toti.
L-a asteptat fara sa il astepte, viata a continuat si ea s-a bucurat de viata, de tot. Dar n-a mai iubit. Pe nimeni. Inima ei a impietrit in a treia zi de fericire.
Mi-a povestit, ani de-a randul, despre cele 72 de ore de fericire. Am trait fiecare moment, fiecare clipa ca si cum as fi fost cu ea.
Am sperat intr-o minune, intr-un sfarsit fericit. Mi-l imaginam sunand la usa, venind de departe, cautand-o mult timp. Nu s-a intamplat. A murit singura, intr-o seara de duminica, tinand  in mana o batista veche, a lui.
Acum, cand trec pe bulevard, inchid si eu ochii si imi amintesc de ea, imi amintesc de amandoi.  Retraiesc acele 72 de ore de fericire, si ma bucur ca ele au existat.



Ingrediente

Folositi acelasi borcan pentru a masura toate ingredientele :

1 borcan de iaurt
1 borcan de ulei
2 borcane de zahar
3 borcane de faina
4 oua
1 pachet praf de copt
1 lingura de cacao
coaja rasa de la o portocale
cateva linguri de dulceata de caise incalzita

Preparare

Amestecati bine iaurtul, zaharul si ouale impreuna. Adaugati faina macinata si praful de copt. Incorporati uleiul. Separati aluatul in doua parti egale, adaugati in prima parte coaja rasa de portocala si cacao in cea de a doua parte.
Preincalziti cuptorul la 200°C.
Varsati cele doua parti intr-o forma de chec. Puneti forma la cuptor timp de 40 de minute. Lasati checul la racit. Varsati dulceata calda peste chec si serviti.

Comentarii

Marian a spus…
Ce poveste frumoasa si melancolica, Irina! M-ai impresionat cu felul in care l-ai scris, foarte frumos! Cand o sa fiu pe Calea Victoriei peste o luna o sa ma gandesc la ea...
M-a atins povestea ta pentru ca si pentru mine Calea Victoriei are o semnificatie.... acolo ma plimbam cu sotul meu de mana, la inceput cand ne-am cunoscut.... si daca ma gandesc la Bucuresti, ma gandesc tot timpul la cum ne plimbam pe bulevard acolo....:-)
catkitchen a spus…
Ce poveste frumoasa , dar trista !!! Offfff !!!
roxana a spus…
Ma simt de parca am citit dintr-o rasuflare, un roman cu el si ea, prinsi intr-o poveste de dragoste imposibila, undeva, la scurta vreme dupa razboi. E atat de ciudat cum o viata de om, esenta ei, poate fi cuprinsa intr-un paragraf de nici macar o palma. Si ce viata!...
Frumoasa si emotionanta poveste Irina, din vremuri in care oamenii stiau sa traiasca, sa iubeasca si sa arda pana la capat, in ciuda greutatilor si, ce de nu, a tuturor convenientelor sociale. Ce mi se pare trist, e ca privind in urma, imi dau seama ca numai in astfel de imprejurari dramatice, parem a ne regasi pe noi insine si curajul de a trece peste tabuu-uri sociale si pseudo-morale, pentru "a fi impreuna" si "a trai".

Iti multumesc si tare ma bucur sa te regasesc!
Anonim a spus…
As fi vrut ca povestea sa mai continue. Cum au fost cele 72 de ore? Cum s-au cunoscut? Hai, mai povesteste.
arina a spus…
omul acela n-a iubit-o ,ci a distrus-o. el stia ca are nevasta, si i-a dat sperante desarte. a fost un monstru nu un om, care a calcat o floare gingasa si naiva.
este ingrozitor de trist . el a schimbat viata ei pentru totdeauna ,apoi s-a dus sa -si traiasca propria viata si fericire. cu ce drept a facut asta? as vrea sa-l pot intreba...
Anonim a spus…
Frumoasa poveste. Repet ce au spus si ceilalti, mult prea scurta! Fiecare dintre noi a trait o dragoste mare pe care nu o poate uita. La unii s-a sfarsit frumos, la altii s-a terminat urat. Povestea mea e scurta, intr-o zi ea a plecat. Ne certasem de nu stiu cate ori, nu credeam ca va pleca definitiv. O regret si azi chiar daca, ca si Victoria, am cunoscut alte iubiri. Dragostea mare nu moare niciodata.
Catalin
Irina a spus…
Marian, si eu am amintiri pe Calea Victoriei!
Stii, m-am gandit la tine zilele acestea, saptamana trecuta am fost la Bruxelles si saptamana viitoare plec la Bruges! Frumoasa tara...
Irina a spus…
Adina, mie nu mi s-a parut niciodata foarte trista. Stiu ca suna bizar dar ea era fericita cand povestea.
Irina a spus…
Roxana, ai vazut? Folosesc totul, canile, servetele...toate imi plac! Pe curand.
Irina a spus…
Am sa incerc sa povestesc despre cele 72 de ore.
Irina a spus…
Arina, poate ca asa e dar Victoria imi spunea ca cele 72 de ore ii umplusera inima si ca nu regreta nimic. De el, nu stiu ce sa spun...
Irina a spus…
Catalin, multumesc pentru mesaj, iti doresc numai bine.
Margot a spus…
Ce poveste frumoasa si trista!
roxana a spus…
Irina,
Am vazut... si nici ca mi-ai fi putut face o bucurie mai mare! Iti multumesc, tare ma bucur ca-ti plac.
Te imbratisez, pe curand!