13.10.2009

Zidul Berlinului

Cateodata mi se pare ca zidul inca mai exista. Nu il vad dar il simt. E aici, prezent, in spatele meu. Il simt in raporturile cu cei din jurul meu, la servici, acasa, pe strada.
Sunt multe diferente intre mine si cei de aici. Gandim si ne exprimam altfel, privim in directii cateodata opuse, avem un trecut ce ne apasa sau ne indruma diferit.
Aici am invatat ce inseamna respectul de sine, respectul fata de altii, munca serioasa, linistea, participarea la un concurs numai din dorinta de a participa, vointa de a avansa tot timpul.
Aici am uitat ce inseamna prietenia adevarata sau imaginatia fara limite financiare si restrictii sociale.
Noi, cei din est, ne recunoastem usor. Aerul, privirea, mersul ne difera. Ne ghicim, ne privim de departe dar facem front comun cand suntem multi. Zidul Berlinului se inalta incet. Am avut o prietena bulgara, discut din cand in cand cu un sarb, proprietar de magazin de mobila, ma atrag mancarurile unguresti. Inteleg fara probleme felul lor de a reactiona sau de a se manifesta, sunt de-ai mei.
Dar nu pot sa nu ma intreb unde imi e bariera intre gandirea rationala (sau atractia normala pentru oamenii si lucrurile bune, indiferent de origine) si dragostea oarba de pamantul natal (sau dorinta de a apartine unei parti de Europa departata, neinteleasa aici si atat de diferenta)? Unde e zidul meu? Oare o sa pot sa il daram vreodata?
E greu sa le impaci pe toate, viata, timpul te ajuta si te obliga sa uiti si sa mergi mai departe. Dar ce greu ii e unui strain printre straini!

Prajitura Gerbeaud pentru elvetieni, Zserbo pentru unguri sau Greta Garbo pentru romani

....Aaaaah, imaginatia unora....

Praijtura a fost creata de catre Emil Gerbeaud, vestit cofetar elvetian ce a trait inceputul secolului 20. Café Gerbeaud exista inca la Budapesta, pe strada Vörösmarty, numarul 7....

Ingrediente
450 gr. faina
2 oua
200 g margarina
1 pachet praf de copt
250 g nuci macinate
150 g zahar
1 borcan de dulceata de caise sau portocale

Preparare
Macinati nucile si amestecatile cu zaharul. Varsati amestecul intr-o tava mare pe care o puneti la cuptor la 100°C timp de un sfert de ora.

Puneti la topit margarina intr-o cratita pe foc mic, aveti grija sa nu fiarba.
Amestecati ouale, faina, margarina si praful de copt destul de putin, pana obtineti un aluat ca cel din imagine.

Taiati aluatul in 4 bucati egale.

Presarati putina faina si intindeti prima foaie de aluat. Infasurati usor foaia pe tel si asezati-o usor in tava.



Ungeti foaia cu gem, presarati nuca.

Tava mea e mica, dimensiunile ei sunt de doua ori mai mici decat tava standard a cuptorului.
Continuati cu celelalte trei parti. Nu puneti nimic peste ultima foaie.
Puneti prajitura la cuptor la 170°C timp de 40 de minute.Asteptati sa se raceasca, presarati zahar pudra si taiati in bucati mici.
Pofta buna!

10 comentarii:

Roxana spunea...

Irina, randurile tale rascolesc in mine intrebari si ganduri ce ma framanta de ceva vreme incoace... E greu sa fii strain intre straini si, la fel de greu, sa fii strain intre "ai tai".
Si ma tot intreb: e oare cu putinta sa ne simtim "acasa" in noi insine si sa fie suficient asa?
Lumea se schimba, iar schimbarea asta nu pare sa vina in intampinarea valorilor in care am crescut sau pe care ni le-am insusit in timp, simtindu-le ca fiind si ale noastre ("respectul de sine si fata de altii, munca serioasa").
Cat priveste zidul interior, faptul ca-l constientizezi, ca stii ce desparte el, e primul pas spre a-l darama. Si, din tot sufletul, iti doresc sa ajungi acolo!

Retete de slabit spunea...

Salut, nu am gasit sectiunea contact, daca te intereseaza link-exchange nu putem auzi pe admin@retete-slabit.net

ciocolata si zahar spunea...

Un mic premiu te asteapta. Si eu sant straina intre straini, dar in ultimii ani ma intreb daca nu am devenit straina, de unde am plecat.
Cristina

Irina spunea...

Roxana, inteleg ceea ce simti, cateodata, cand ma intorc in Bucuresti, imi spun acelasi lucru.
Dar refuz sa cred ca tara s-a schimbat atat de mult incat nu mai e cale de intoarcere! Am intalnit atatia romani extraordinari de cand am inceput sa tin acest blog, fiecare dintre ei imi confirma credinta in popor, in tara buna, in locurile frumoase pe care le-am lasat.

Irina spunea...

Nu stiu daca blogul meu are legaturi cu retetele de slabit... mai ales dupa reteta postata azi! Dar prin februarie, martie anul viitor, de ce nu?

Irina spunea...

Multumesc mult pentru premiu!

MariaM spunea...

Buna, felicitari pentru blog.Imi place tare mult, il citesc de ceva timp.
Despre zid as fi vrut sa-ti spun ca si eu am aceeasi senzatie.Imi dau seama tot mai des ca noi cei crescuti"dincolo" suntem altfel.Si eu ii aleg si ii recunosc indata .Si culmea, vorbim uneori o limba comuna, diferita de a celorlalti. Ceea ce ma " doare"pe mine este ca incet incet imi simt copiii de partea cealalta a zidului. Ei sunt nascuti si crescuti in alta lume.Ei da, e bine pentru ei, stiu, insa asta mareste foarte mult dorul meu de tara .Si bineinteles mor sperantele de intoarcere vreodata.Doar nu o sa imi trec copiii de partea cealalta a "zidului" din sufletul lor, nu?

Irina spunea...

Bine ai venit, Maria. Inteleg perfect ceea ce simti. Am primit multe mesaje pe mail, multi romani care imi povesteau problemele din Romania. Le cunosc si eu, le accept, stiu ca m-ar enerva daca m-as intoarce in tara. E greu sa ii explici unui roman din Romania ca tie iti e dor de ai tai, de aer si de acel "acasa". Imi aduc aminte ca, acum cativa ani, plecand de la servici intr-o seara, mi s-a facut atat de dor de casa ca a trebuit sa ma opresc si sa astept sa imi treaca putin. Practic, nu mai puteam sa merg.
Imi inchipui ca situatia ta e si mai grea, efortul de a pastra intacta identitatea romaneasca trebuie fie enorm....Iti doresc mult curaj, scrie-mi daca ai nevoie sa vorbesti cu cineva!

MariaM spunea...

Irina, exact asa mi se intampla si mie.Efectiv, ma doare stomacul uneori din cauza dorului de casa.Uneori, am impresia ca nu mai pot merge inainte aici insa nici nu ma mai pot intoarce acolo.Si totusi, STIU bine ca in Romania nu as avea linistea sufleteasca pe care o am aici. Romania, nu mai este ceea ce am eu in inima.M-am bucurat ca mi-ai scris si inteleg bine ca nu sunt unicat.La mine insa exista si copiii si situatia este si mai complicata.Sau poate mai clara pentru ca nu pot risca..

PS: prajitura mi-a iesit foarte, foarte bine. (dulceata am avut de piersici si era mai rosie putin asa ca am avut un contrast hromatic mai mare.. ) Macar de ar merge asa si restul

Irina spunea...

Maria, te inteleg si stiu ca e greu de explicat. M-am gandit, la un moment dat, ca pot sa construiesc o atmosfera romaneasca la mine in casa - carti, tablouri, etc. Chiar daca ele imi folosesc (nu arunc nici macar o revista romaneasca citita acum cativa ani in aeroport) totusi nu imi ajung. Si nu o sa imi ajunga niciodata. Imi lipseste o parte din mine, cea de atunci, de acasa. Imi lipsesc ai mei. De prieteni ce sa spun? Toti sunt plecati! Imi lipseste Cismigiul, Calea Victoriei sau plimbarile in Floreasca. Cand vin acasa imi cumpar covrigi si amandine. Si carti. Acum cativa ani am luat un pumn de pamant proaspat arat. Il pastrez bine si ma uit la el cand imi e greu.