Cateodata mi se pare ca zidul inca mai exista. Nu il vad dar il simt. E aici, prezent, in spatele meu. Il simt in raporturile cu cei din jurul meu, la servici, acasa, pe strada.
Sunt multe diferente intre mine si cei de aici. Gandim si ne exprimam altfel, privim in directii cateodata opuse, avem un trecut ce ne apasa sau ne indruma diferit.
Aici am invatat ce inseamna respectul de sine, respectul fata de altii, munca serioasa, linistea, participarea la un concurs numai din dorinta de a participa, vointa de a avansa tot timpul.
Aici am uitat ce inseamna prietenia adevarata sau imaginatia fara limite financiare si restrictii sociale.
Noi, cei din est, ne recunoastem usor. Aerul, privirea, mersul ne difera. Ne ghicim, ne privim de departe dar facem front comun cand suntem multi. Zidul Berlinului se inalta incet. Am avut o prietena bulgara, discut din cand in cand cu un sarb, proprietar de magazin de mobila, ma atrag mancarurile unguresti. Inteleg fara probleme felul lor de a reactiona sau de a se manifesta, sunt de-ai mei.
Dar nu pot sa nu ma intreb unde imi e bariera intre gandirea rationala (sau atractia normala pentru oamenii si lucrurile bune, indiferent de origine) si dragostea oarba de pamantul natal (sau dorinta de a apartine unei parti de Europa departata, neinteleasa aici si atat de diferenta)? Unde e zidul meu? Oare o sa pot sa il daram vreodata?
E greu sa le impaci pe toate, viata, timpul te ajuta si te obliga sa uiti si sa mergi mai departe. Dar ce greu ii e unui strain printre straini!
Prajitura Gerbeaud pentru elvetieni, Zserbo pentru unguri sau Greta Garbo pentru romani
....Aaaaah, imaginatia unora....
Praijtura a fost creata de catre Emil Gerbeaud, vestit cofetar elvetian ce a trait inceputul secolului 20. Café Gerbeaud exista inca la Budapesta, pe strada Vörösmarty, numarul 7....
Ingrediente
450 gr. faina
2 oua
200 g margarina
1 pachet praf de copt
250 g nuci macinate
150 g zahar
1 borcan de dulceata de caise sau portocale
Preparare
Macinati nucile si amestecatile cu zaharul. Varsati amestecul intr-o tava mare pe care o puneti la cuptor la 100°C timp de un sfert de ora.
Puneti la topit margarina intr-o cratita pe foc mic, aveti grija sa nu fiarba.
Amestecati ouale, faina, margarina si praful de copt destul de putin, pana obtineti un aluat ca cel din imagine.
Taiati aluatul in 4 bucati egale.
Presarati putina faina si intindeti prima foaie de aluat. Infasurati usor foaia pe tel si asezati-o usor in tava.
Ungeti foaia cu gem, presarati nuca.
Tava mea e mica, dimensiunile ei sunt de doua ori mai mici decat tava standard a cuptorului.
Continuati cu celelalte trei parti. Nu puneti nimic peste ultima foaie.
Puneti prajitura la cuptor la 170°C timp de 40 de minute.Asteptati sa se raceasca, presarati zahar pudra si taiati in bucati mici.
Pofta buna!
Sunt multe diferente intre mine si cei de aici. Gandim si ne exprimam altfel, privim in directii cateodata opuse, avem un trecut ce ne apasa sau ne indruma diferit.
Aici am invatat ce inseamna respectul de sine, respectul fata de altii, munca serioasa, linistea, participarea la un concurs numai din dorinta de a participa, vointa de a avansa tot timpul.
Aici am uitat ce inseamna prietenia adevarata sau imaginatia fara limite financiare si restrictii sociale.
Noi, cei din est, ne recunoastem usor. Aerul, privirea, mersul ne difera. Ne ghicim, ne privim de departe dar facem front comun cand suntem multi. Zidul Berlinului se inalta incet. Am avut o prietena bulgara, discut din cand in cand cu un sarb, proprietar de magazin de mobila, ma atrag mancarurile unguresti. Inteleg fara probleme felul lor de a reactiona sau de a se manifesta, sunt de-ai mei.
Dar nu pot sa nu ma intreb unde imi e bariera intre gandirea rationala (sau atractia normala pentru oamenii si lucrurile bune, indiferent de origine) si dragostea oarba de pamantul natal (sau dorinta de a apartine unei parti de Europa departata, neinteleasa aici si atat de diferenta)? Unde e zidul meu? Oare o sa pot sa il daram vreodata?
E greu sa le impaci pe toate, viata, timpul te ajuta si te obliga sa uiti si sa mergi mai departe. Dar ce greu ii e unui strain printre straini!
Prajitura Gerbeaud pentru elvetieni, Zserbo pentru unguri sau Greta Garbo pentru romani
....Aaaaah, imaginatia unora....
Praijtura a fost creata de catre Emil Gerbeaud, vestit cofetar elvetian ce a trait inceputul secolului 20. Café Gerbeaud exista inca la Budapesta, pe strada Vörösmarty, numarul 7....
Ingrediente
450 gr. faina
2 oua
200 g margarina
1 pachet praf de copt
250 g nuci macinate
150 g zahar
1 borcan de dulceata de caise sau portocale
Preparare
Macinati nucile si amestecatile cu zaharul. Varsati amestecul intr-o tava mare pe care o puneti la cuptor la 100°C timp de un sfert de ora.
Puneti la topit margarina intr-o cratita pe foc mic, aveti grija sa nu fiarba.
Amestecati ouale, faina, margarina si praful de copt destul de putin, pana obtineti un aluat ca cel din imagine.
Taiati aluatul in 4 bucati egale.
Presarati putina faina si intindeti prima foaie de aluat. Infasurati usor foaia pe tel si asezati-o usor in tava.
Ungeti foaia cu gem, presarati nuca.
Tava mea e mica, dimensiunile ei sunt de doua ori mai mici decat tava standard a cuptorului.
Continuati cu celelalte trei parti. Nu puneti nimic peste ultima foaie.
Puneti prajitura la cuptor la 170°C timp de 40 de minute.Asteptati sa se raceasca, presarati zahar pudra si taiati in bucati mici.
Pofta buna!
Comentarii
Si ma tot intreb: e oare cu putinta sa ne simtim "acasa" in noi insine si sa fie suficient asa?
Lumea se schimba, iar schimbarea asta nu pare sa vina in intampinarea valorilor in care am crescut sau pe care ni le-am insusit in timp, simtindu-le ca fiind si ale noastre ("respectul de sine si fata de altii, munca serioasa").
Cat priveste zidul interior, faptul ca-l constientizezi, ca stii ce desparte el, e primul pas spre a-l darama. Si, din tot sufletul, iti doresc sa ajungi acolo!
Cristina
Dar refuz sa cred ca tara s-a schimbat atat de mult incat nu mai e cale de intoarcere! Am intalnit atatia romani extraordinari de cand am inceput sa tin acest blog, fiecare dintre ei imi confirma credinta in popor, in tara buna, in locurile frumoase pe care le-am lasat.
Despre zid as fi vrut sa-ti spun ca si eu am aceeasi senzatie.Imi dau seama tot mai des ca noi cei crescuti"dincolo" suntem altfel.Si eu ii aleg si ii recunosc indata .Si culmea, vorbim uneori o limba comuna, diferita de a celorlalti. Ceea ce ma " doare"pe mine este ca incet incet imi simt copiii de partea cealalta a zidului. Ei sunt nascuti si crescuti in alta lume.Ei da, e bine pentru ei, stiu, insa asta mareste foarte mult dorul meu de tara .Si bineinteles mor sperantele de intoarcere vreodata.Doar nu o sa imi trec copiii de partea cealalta a "zidului" din sufletul lor, nu?
Imi inchipui ca situatia ta e si mai grea, efortul de a pastra intacta identitatea romaneasca trebuie fie enorm....Iti doresc mult curaj, scrie-mi daca ai nevoie sa vorbesti cu cineva!
PS: prajitura mi-a iesit foarte, foarte bine. (dulceata am avut de piersici si era mai rosie putin asa ca am avut un contrast hromatic mai mare.. ) Macar de ar merge asa si restul