05.12.2010

Pentru tine


Te-am asteptat mult timp. Ani intregi. Am incercat sa fac tot ce am putut ca sa te intampin. Cu tot corpul meu. Nu ai venit si, cred astazi, ca nu ai sa mai vii. Niciodata. E tarziu. Si iarna.
Te-am visat atata timp. Spunandu-ti povesti la caldura flacarilor, numarandu-ti ranile ani de-a randul, impartasindu-ti tainele.
Ti-as fi aratat lumea. Asa cum o vad. Asa cum o traiesc. Acum. Aici. Fara tine.
Ne-am fi plimbat cu balonul, la Albuquerque, locul unde, o data pe an, radem toti cu suflet de copil http://www.itsatrip.org/french.aspx):


Am fi coborat acolo unde eu am atins paradisul, pe malul fluviului Li, in China:



Ne-am fi oprit in stepa, acolo unde vantul si apa au sculptat un oras mirific, Cappadocia (www.vuelaviajes.com/ capadocia-en-turquia/):




Ne-am fi racorit in Marea Rosie, acolo unde adancurile sunt pline de minuni, acolo unde imaginile sunt cele mai minunate:

Dupa un drum lung si ingust, ti-as fi aratat cetatea piatra, Petra.
Am fi dormit la Taybet Zaman caci rozul puternic vazut de aici, in asfintit, n-are pereche:

Apoi am fi luat trenul. Trenul albastru. Ti-as fi aratat vagoanele, de epoca, ne-am fi simtit undeva in secolul trecut. Si ce verde, si ce peisaje intre Le Cap si Dar es-Salaam. Si cerul, cerul nesfarsit din Africa, colorat cu un albastru de Magritte.

Ne-am fi intors acasa, in Europa. Trecand vesel prin vechiul Napoli (blog.libero.it/ corenapulitano/2321700.html):


Mancand in Plaza Mayor:


Sau servind cidru intr-o taverna din Saint Michel (http://portal.chaminade-stl.com/Portals/48/Mont-Saint-Michel.bmp):




Am fi poposit, in sfarsit, acasa (www.state.gov/r/pa/ei/bgn/35722.htm).



Ne-am fi asezat sa depanam amintiri. Am fi mancat alfajores cu dulce de leche. I se mai spune manjar. Sau leche quemada.
Am fi impartit cu VertAnge, cea care m-a rugat sa scriu despre "zece locuri de nota 10".
VertAnge, sper sa iti placa. Gasiti mai multe informatii pe blogul ei, www.pintravel.ro.


Alfajores cu dulce de leche
(reteta de Martha Stewart)





Ingrediente
275 g faina
20 g zahar pudra
170 g unt rece, taiat bucati
63 ml apa
50 g zahar tos
Dulce de leche (reteta de AICI)


Preparare
Cerneti faina si zaharul pudra. Varsati-le intr-un robot de bucatarie. Adaugati untul bucati si mixati timp de 20 de secunde. Fara sa intrerupeti robotul, adaugati apa. Aluatul se formeaza cam dupa inca 20 de secunde. Impartiti aluatul in doua bucati, intindeti cele doua parti pe o hartie pergament pentru cuptor sau foaie de silicon. Grosimea foii trebuie sa fie cam de 6 mm.
Puneti hartiile la frigider timp de o ora.
Preincalziti cuptorul la 180°C.
Taiati primul aluat in forma de cercuri. Asezati cercurile in tava de cuptor. Presarati zahar.
Puneti tava la cuptor timp de 15 minute.
Procedati la fel si cu cel de al doilea aluat dar fara sa presarati zahar tos.
Puneti tava la cuptor timp de 15 minute.
Lasati biscuitii la racit, imperechiati-i doi cate doi. Puneti dulce de leche pe unul dintre ei si acoperiti cu cel invaluit in zahar tos.
Biscuitii se pastreaza 3 zile.
Pofta buna!

17 comentarii:

Roxana spunea...

dincolo de orice cuvinte, m-ai vrajit, suflet frumos...
ma inclin si tac... noapte buna!

Anonim spunea...

Extraordinar, ca de fiecare data!
Scrie mai des, citesc mesajele tale cu mare bucurie.
Monica

VertAnge spunea...

Ma bucur sa pot imparti cu tine , chiar daca doar virtual, astfel de locuri minunate si prajituri gustoase!

carmen spunea...

Irina, scrii foarte frumos, iar pozele sunt de mare exceptie, mereu le admir...am cumparat si eu cartea Mariei Steward, cookies, sables promit sa fac din minunile de acolo...

hapleablog spunea...

Frumos traseul pe care l-ai ales.Foarte interesanta incursiunea.

MariaM spunea...

Poate va veni vremea cand te vei opri doua clipe si vei spune "bine ai venit". Bucuria dinauntru va fi asa de mare ca nimic din afara nu va mai conta. Oricat de frumos si de ravnit candva ar fi fost, va fi uitat. Cat mai repede, iti doresc..

Iulia spunea...

Ai scris foarte frumos! felicitari si pentru acest traseu si pentru bunatatile tale!
Te pup cu mare drag!

happybags spunea...

ce frumos:X..ca intotdeauna:X

vincent spunea...

Salut,

Am intrat pe blog-ul dvs. si ne-a placut foarte mult - aveti retete culinare delicioase YUM!!! YUM!!!
Ne-am bucura sa va avem in familia Petitchef

Am fi incantati daca ati dori sa adaugati blog-ul dvs. la http://ro.petitchef.com astfel incat utilizatorii nostri, cat si noi, sa ne putem bucura de retetele dvs.

Petitchef este un portal frantuzesc bazat pe retete culinare. Cateva sute de blog-uri sunt deja inscrise si beneficiaza de expunere pe Petitchef.

Pentru a adauga blog-ul dvs. la http://ro.petitchef.com puteti folosi http://ro.petitchef.com/?obj=front&action=site_ajout_form sau puteti merge la http://ro.petitchef.com si dati click pe "Adauga blog-ul tau".

Toate cele bune,

Vincent
Petitchef

Irina spunea...

Roxana, as mai fi adaugat inca alte zece locuri. Si mai multe...Ideea lui VertAnge mi s-a parut minunata!

Irina spunea...

Monica, as vrea sa scriu mai des. Poate in vacanta ce vine.

Irina spunea...

VertAnge, sper sa ajungi in aceste locuri. Multumesc ca te-ai gandit la mine!

Irina spunea...

Carmen, cartea e cu adevarat excelenta...timp sa ai! Multumesc pentru mesaj!

Irina spunea...

Hapleablog (tare imi place numele...), multumesc pentru mesaj si imi pare bine ca ti-a placut.

Irina spunea...

Maria, tare ma intelegi si tare astept mesajele tale.

Irina spunea...

Multumesc, Iulia.

Irina spunea...

Happybags, mai imi trebuie o geanta si pot sa plec in excursie!