20.11.2011

Formula 1

M-am decis sa ma casatoresc intr-o dimineata de sambata, in drum spre o cursa de Formula 1. Pe un drum cu multe flori rosii si case luminoase. Imi amintesc si acum, ca si cand a fost ieri, desi, au trecut ani buni de atunci. 
Eu imi amintesc de flori.
El de Formula 1 : "ma duc la curse de cand m-am nascut, am vazut multe concursuri la viata mea dar, acea cursa n-o sa o uit niciodata, a fost singurul Grand Prix la care a plouat de nu mai vedeam nimic. Ce depasiri, cate abandonuri!".
Deh, fiecare cu pasiunea lui...fiecare cu amintirile sale.
De atunci incoace, cursele m-au insotit mereu, zgomotul masinilor de asemenea, cateodata dimineata devreme, mult prea dimineata devreme. Atunci cand nu mai reusesc sa il ignor sau atunci cand simt ca rezultatul impune un mic dejun copios, gandul ma poarta la cornurile de mai jos, denumite, in gluma, de catre noi, cornurile Ferrari.
Ferrari pentru ca reteta e scrisa de catre o italianca, Anna Moroni.
Ferrari pentru ca, de cele mai multe ori, le umplu cu Nutella.
Dar mai ales, Ferrari, pentru ca sunt foarte usor si, mai ales, foarte repede de facut.

Ingrediente
250 g faina
125 g unt
125 g iaurt
5-6 linguri de zahar (pe care eu nu le mai pun).
1 lingurita praf de copt
1 plic zahar vanilat
Pentru umplutura : nutella, gem, ciocolata, etc.
Preparare
Topiti untul la bain marie, pe foc mic sau in cuptorul cu microunde si apoi lasati-l la racit.
Preincalziti cuptorul la 180°C.
Amestecati faina cu praful de copt. Adaugati zaharul, untul topit si racit si, apoi, iaurtul. Amestecati pana obtineti un aluat, nu mai mult de 1-2 minute.
Intindeti aluatul, taiati-l in triunghiuri. Veti obtine cam 6 - 8 bucati, in functie de marimea dorita. Puneti cate o lingurita de Nutella la baza fiecarui triunghi apoi rulati.  Asezati-le intr-o tava antiadeziva. Puneti tava la cuptor 20 de minute. Lasati cornurile la racit, presarati zahar pudra si serviti. Sunt foarte fragede si se pastreaza bine 2-3 zile intr-o cutie metalica.
Pofta buna!